Cand s-a deschis usa la camera a doua din dreapta, am avut
sentimentul ca intru într-o hecatomba. De aci si numirea
de „catacombe“, data de detinutii de la drept
comun camerelor din reduitul fortului! Camera era, de fapt,
un coridor boltit de 15 metri lung si de 5 metri lat, cu
un spatiu de 75 metri patrati, în care se aflau 350
detinuti, deci aproximativ 5 oameni pe metru patrat. Un
adevarat furnicar! Peste zi oamenii se îngramadeau
pe cele doua „priciuri“ de lemn (scînduri
de la un capat la altul al camerei). O treime din ei cobora
peste noapte sub primul prici, ca sa doarma pe ciment, la
asa numita „serparie“. În ea intrai foarte
greu deoarece între padimentul de ciment si primul
priciu nu erau decît 60-70 cm. Cum cele doua rînduri
de cîte doua priciuri si cele doua „serparii“
nu puteau cuprinde decît 300-320 indivizi, restul
se culcau în timpul noptii pe coridorul dintre priciuri,
larg de aproximativ un metru si jum_tate. Pe coridor se
facea însa si coada de 15-20 persoane, care asteptau
sa urineze. Ei calcau printre corpurile lor. Mîncarea
era aproape numai apa, iar la „serparie“ era
foarte frig. De aceea, fiecare era nevoit sa urineze în
cursul noptii de cel putin 3-5 ori. Lînga usa de intrare
erau doua „tinete“ (hîrdaie) de metal
pentru nevoile biologice, de o parte si cele doua hîrdaie
cu apa de cealalta parte. Apa era folosita mai mult pentru
spalarea de dimineata si pentru nevoile biologice, caci
de baut ajungea apa din mîncare. Spatiul pentru culcare
fiind numai de 30 cm latime pentru individ, oamenii nu puteau
dormi decît cu totii pe o singura parte a corpului.
Cînd pozitia pe o parte devenea obositoare, unul din
detinuti dadea ordinul de întoarcere pe cealalta parte
a corpului. Un infern adevarat, pe care fantezia lui Dante
nu l-a putut imagina!
Fragment din cartea "Marturii asupra unui veac zbuciumat." |
